– Poate să-mi spună cineva cât cântărește dragostea unui om?
Paul ridicase vocea, ajungând într-un timbru aproape isteric.
– Scrieți în fiecare zi despre dragoste, totuși nici unul dintre voi nu poate să-mi răspundă la această simplă întrebare. Mă uit la voi și am senzația că nici unul nu s-a gândit vreodată la asta. Și totuși scrieți despre dragoste. Zi de zi, pagină după pagină. Oamenii citesc romanele voastre, se transpun în personajele create de voi, suferă, asimilează experiențe și totuși …
– Hai sictir Paul, zise George. Te-a apucat pe tine filosofia în seara asta. Stai jos și bea-ți paharul cu vin. Știi că uneori mă sperii. Ce te apucă? Ai uitat ce este un roman? Ficțiune. Da, ficțiune băiete. Găsești termenul explicat pe larg în DEX.
– Stai mă George că nu-i așa. Paulică vrea să ne transmită ceva, simt eu asta. Ce e Paul? Nu care cumva suferi din dragoste și nu știi cum să strigi după ajutor?
Vlad râse copios apoi ridică paharul cu vin: „Închin acest pahar pentru ultimul puritan în viață, Paul Georgescu, de felul lui scriitor și în timpul liber îndrăgostit”.
– Pizdă mătii, Vlade! Tu și romanele tale siropoase. Cum Jenica s-a îndrăgostit și Georgel a avut-o pe lavița din fața sobei. Gemete și alte nebunii. E pornografie asta, bă! Nu e dragoste. Tu știi cum e să iubești pe cineva? Ai iubit vreodată, Vlade?
– Hai, spune-ne tu, maestre. Se vede că știi mai bine ca noi, plebea. De ce nu ne faci mai deștepți? Sunt numai urechi. Chicoti înfundat.
– Poate am să-ți zic. Cu toate că am senzația că vorbesc cu pereții. Stați aici și vă beți mințile. Și eu, mai prost, în loc să fac ceva să ajung la iubire, stau aici cu voi și mă îmbăt într-un mod jalnic.
– Așa puiule. Acum suntem și o companie proastă pentru tine. Ai uitat cine te-a scos din căcat atunci când te-ai îndrăgostit ultima dată? Da, micuțule. Hi, hi. Aceleași prostii le ai în cap domnu’ Paulică. O să mori bătrân și prost, asta e.
– Foarte bine. Batjocorește-mă și tu. Hai, dați cu pietre, toți. Ce, aveți nevoie de invitație specială?
– Hai nu te mai înfoia atât, spuse Jean, care până acum stătuse în colțul său, privind cu mare atenție piciorul paharului. Știi că băieții sunt cam zurli când te iei de ei. Hai spune ce ai de spus. De aia suntem prieteni, să te ascultăm. Până la urmă și prietenia ar trebui să însemne ceva în viață.
– Scuze, Jean, dar eu nu pot să-l mai înghit pe Paul. Iar s-a îndrăgostit de vreo tipă. Nu se uită la el că e bătrân și decrepit. Crede că puștoaicele din ziua de azi se mai uită la el? Pentru ce tati? Ești cumva bogat? Aaa, ești deștept. Așa crezi tu, bă! Faptul că ai scris câteva cărticele în care îți plângi dragostea pierdută nu te face deștept. Te face doar patetic. Vlad se ridică enervat de la masă. Hai salut, eu mă duc să mă uit la meci. Mi s-a luat de voi.
Paul rămase cu coatele sprijinite și capul în pumni.
– Hai mă, nu mai pune și tu la suflet. Îl știi pe Vlad cum e, spuse Jean
– Nu, de fapt are dreptate. Cred că am îmbătrânit aiurea. Uneori uit câți ani am. Ce să fac, sufletul meu îmi spune altceva și rareori mă mai uit în oglindă.
– Paul, important este ce crezi tu și ce simți tu. Restul sunt amănunte. Amintește-ți ce spun clasicii literaturii, cel mai important lucru pentru suflet nu este să fii iubit ci să ai tu capacitatea de a iubi.
– Serios? Șiii, totuși, cam cât cântărește dragostea?
– M-ai înnebunit cu întrebarea asta. E retorică, sau ce ai vrea să-ți răspund?
– De două luni iubesc nebunește o fată. Ea știe prea bine acest lucru. Dar degeaba. Îmi spune că prietenia noastră e mult mai importantă ca dragostea, că sunt o persoană prea complicată, că viața e complicată, că mai mult că sigur dacă s-ar îndrăgosti de mine mai devreme sau mai târziu aș face-o nefericită, că… nu știu, multe altele. Și eu nu pot decât să-i spun că o iubesc. În fiecare zi. Obsesiv. Uneori știu că o supăr cu insistențele mele. Știu că ar trebui să fie altcumva. Să-mi ascund sentimentele în spatele unui genial zid al indiferenței, să tratez problemele existențiale cu calmul filosofului, să fiu mai cinic, poate să par chiar un pic frivol. Cu ea însă, nu pot.
– Am înțeles pe deplin. Vlad avea dreptate – ești doar un prost. Toată experiență ta de viață s-a făcut praf în primele două secunde în fața ei, nu-i așa?
– Da, cam așa e.
– Și acum să ajungem la întrebarea care te macină atât: cât cântărește dragostea ta Paul?
– Opt kilograme. M-am cântărit azi dimineață. Atât am slăbit de când o iubesc.
– Probabil cântărește, încă, prea puțin.