-Domnule dragă, dați-mi voie să vă prezint linia noastră de producție. Poate vă imaginați că suntem un abator oarecare. Îmi permit să vă contrazic. Toți cei care lucrăm aici suntem foarte mândri de ceea ce facem. Multă lume cumpără produsele noastre din carne de pui și este pe deplin mulțumită. Știți care este secretul nostru? Faptul că luăm lucrurile în serios.
Victor era fericit că se putea lăuda.
-Priviți de exemplu cum pornind de la o pasăre ce intră în procesare, ajungem la toate lucrurile minunate pe care le găsiți Dumneavoastră în supermarket. Aici este linia de decupaj. Nu va imaginați că un singur om face toate operațiunile. Nu ar putea să aibă atâta precizie și diversele părți obținute nu ar întruni calitățile necesare.
Străinul dădu din cap a înțelegere. Victor continuă pledoaria.
-Mai întâi, se decupează picioarele. Este o operațiune ușoară, George se ocupă de acest lucru, întrucât este mai nou în echipă. Apoi puiul ajunge la operațiunea de filetare a pieptului. Priviți aceste cuțite. Oțel german. Marius este un specialist desăvârșit în a obține forma corectă a bucăților de piept și minor. Locul liber pe care îl vedeți mai încolo este al meu. E o sarcină delicată; știți, eu decupez aripile. Ați putea crede că e vorba de niște simple tăieturi, însă pentru a păstra forma corectă a acestora, acea formă ce place clientului atunci când dorește o porție de aripioare picante, de exemplu, îți trebuie o pregătire îndelungată. Tăietura nu trebuie să atingă osul. Vârful cuțitului se înfige în cartilagiu și se face o tăietură curbă. Este o chestiune de măiestrie, eu sunt mândru că am ajuns să lucrez în această poziție. Apoi urmează poziții mai puțin importante: cei ce sparg carcasa, taie gâturile, pipota și așa mai departe. Produsele finite intră pe linia automată de împachetare. Rețineți, vă rog. Numai ambalarea este un proces automatizat. În rest, puteți simți dedicația oamenilor pentru ceea ce fac. Noi punem suflet în munca noastră, de aceea produsele ne sunt atât de apreciate.
Victor conduse beneficiarul către biroul directorului. „Partea financiară o puteți discuta cu domnul director. Misiunea mea se încheie aici, mi- făcut deosebită plăcere să vă cunosc.”
Își strânseră mâinile, apoi Victor, privind către ceasul de la mână, se îndreaptă către vestiare.
Cu toate că nu se grăbea niciodată să plece de la serviciu, acum îl mâna către casă un sentiment plăcut. O cunoscuse pe Ana de o săptămână și în cele din urmă acceptase să vină la el. Își luă lucrurile din vestiar, apoi trecu pe la distribuție, unde băieții îi pregătiseră un pachet cu niște bucăți suculente de carne. Toata lumea știa că azi, Victor pregătește masa pentru noua lui fată.
Vremea de afară nu era prea prietenoasă, un vânt de toamnă biciuia aerul rece și câțiva stropi de ploaie începuseră să-și facă simțită prezența. În fața scării de bloc o văzu pe Ana. Slăbuță, ușor zgribuluită, ținând câteva cărți sub brațul stâng și o pungă în mâna dreaptă. Probabil venise direct de la facultate dar se oprise să cumpere câteva lucruri.
– Am ajuns mai devreme, zâmbi ea. Îmi place cartierul tău, e multă verdeață. Dacă nu era frigul ăsta, aș fi stat în iarbă, să te aștept.
Victor râse condescendent. „Hai în casă, drăguțo. Nu te vreau răcită.”
Apartamentul era mare și destul de frumos mobilat. Victor era mândru de apartamentul lui. Dealtfel, toate fetele cu care ieșise până atunci fuseseră impresionate. Toate spuneau că se simt ca acasă. Un surâs sarcastic îi trecu pe față. Proastele. Uite, acum și asta. Ana se învârtea prin apartament, își lăsase balerinii la intrare și alerga fericită, în picioarele goale, prin camere, exclamând admirativ. Venise apoi în bucătărie să-l ajute la prepararea mesei.
– Trebuie să stea măcar jumătate de oră să se frăgezească, spuse Victor aranjând bucățile de carne în marinata sa specială.
Se șterse pe mâini cu un prosop de bucătărie, apoi o mângâie pe fund. Îi plăcea fundul bombat, obraznic, al Anei. „Hai până în dormitor”, zise el. „Nu mai am răbdare, mâncăm după.” Ana îl urmă fericită.
După un timp fumau amândoi întinși pe pat.
-Știi, te iubesc, spuse Ana. N-ar trebui să o spun dar așa simt eu. Mă simt atât de bine lângă tine.
Victor zâmbi și o mângâie pe sâni.
-Ești o bomboană de fată. Și mie mi-a plăcut, cred că facem o partidă bună.
-Aș vrea … Uite că nu știu cum să spun. Îmi place aici. Mă simt acasă.
-Ce drăguț. Hai să facem masa că mi s-a făcut foame. Porni spre bucătărie și Ana îl urmă visătoare.
-Știi Victor mai am un an de facultate. Apoi mă gândesc să rămân aici în oraș. Vreau să-mi găsesc un job de profesoară la un liceu. sau chiar la o școală generală… Îmi place să învăț copiii. Să le spun cum trebuie să-și caute în viață fericirea, oricâte opreliști li s-ar ivi în cale.
-Serios, hai fi și tu mai cu picioarele pe pământ. Ana, știi doar că o profesoară nu câștigă mai nimic în ziua de azi. De fapt ai putea totuși să te axezi pe meditații. Părinții își dau ultimii bani din buzunar să-și facă odraslele mai deștepte. Râse. Mamă, dacă aș fi profesor i-aș lua așa pe departe. Că doamnă ce copil bun aveți dar fără o îndrumare corectă nu va putea să atingă maximul. Că la școală facem doar o parte dar desigur dacă l-ați da și la meditații private aș putea să lucrez mult mai bine cu el. Da, da, cred ca ar ieși niște bani frumoși. Râse. Dacă te faci profă să știi că voi fi impresarul tău, stau eu de vorbă cu fraierii.
-Pe bune? Hai, nu glumi Victor, te rog. Știi că nu aș face asta pentru bani niciodată. Îmi place să ajut copiii.
-Da, da. Și după aia te uiți cu jind la vitrina unui magazin și nu știi dacă ai bani nici măcar pentru o ciocolată. Mă lași cu prostiile astea. Hai, că s-a rumenit puiul și cartofii s-au fiert. Taie și tu roșiile până fac un piure.
Mănâncă în tăcere.
-Hai la bucătărie. Mai vorbim cât speli și tu farfuriile. Nu ți-am zis, dar nu suport farfuriile nespălate. Asta o știu de la maică-mea. Putea să pice din picioare de oboseală dar după masă spăla toate farfuriile. Tata ținea mult la curățenie.
-Ne vedem mâine? întrebă Ana
-Băi, nu știu. Mâine sunt cu multă treabă. Avem producție mare de terminat și după amiază livrări. Te sun eu mâine seară, sau poimâine.
În fața ușii Ana se agăță de gâtul lui Victor.
-Să știi, n-am glumit. Te iubesc.
-Da, mă figură, știu. Hai te pup. Vorbim.
Victor se duse către baie să facă un duș. Trebuia să se culce devreme. Ziua următoare avea o groază de treabă de făcut. Treabă adevărată, pe bani adevărați. Nu vise cum aveau fetele astea. Auzi tu, să vrea să învețe copiii cum să fie fericiți. Ce tâmpenie.
Se gândi la munca lui și zâmbi. El era fericit și nu-l învățase nimeni asta. Ajunsese să facă ceea ce îi plăcea cu adevărat.
Victor tăia aripi.